Retragerea americană devine o certitudine!
Europa trebuie să grăbească investițiile în propria securitate. SUA se va retrage rapid, iar noua strategie americană de apărare prioritizează America de Nord, America de Sud, Groenlanda și securitatea internă, nu Asia și Europa!
Nu e o supriză! Semnale, declarații si documente au tot fost, încă înainte de a prelua Trump mandatul. Eu am scris aici acum doi ani de această schimbare, iar la începutul anului am scris aici despre noua “organizare” mondială. Doar că nu vrem să credem de cele mai multe ori, pentru a nu ne distruge confortul cu care ne-am obișnuit, când vine vorba de securitate. Dar iată că se întâmplă. Bine, putem oricând spune că nu se va întâmpla! Dar se întâmplă!
Politico a scris zilele trecute despre noua strategie. Dar înainte au scris FP, Axios, Vox și Mori Satoru. Și au existat multe analize plecând de la programul și campania lui Trump.
Dar revenind. Ce urmează?
SUA se vor concentra pe securitatea internă și regională, ca prioritate unu, și nu pe contractarea Rusiei și chiar a Chinei. Ce înseamnă asta?
🎯 Înseamnă ca vom vedea acțiuni militare americane în America de Sud ( care deja au început cu Venezuela ), acțiuni de influență și de destabilizare pe Canada & Groenlanda ( care deja au loc ) pentru a elimina influența chineză din anumite state și a impune influență americană ( economică și militară ).
🎯 Înseamnă o retragere americană din Europa, Orientul Mijlociu și chiar Asia. Parțială sau completă. Nu va veni peste noapte, dar se va face treptat în următorii 1-2 ani. De aceea Trump : nu oferă garanții pentru Ucraina ( puteți în continuare spera ), reduce bugetele pe Europa ( cum a fost cazul zilele trecute pentru Țările Baltice ) și forțează o impunere rapidă a Israelului în Orient.
🎯Singura nedecisă până azi, e dacă SUA se va retrage substanțial și din Asia, sau dacă va rămâne cu câțiva aliați, care acceptă costuri de apărare mai mari și care au o capacitate mai mare de a susține securitatea regiunii. Însă pierderea Indiei ( aș spune cel mai mare eșec al politicii externe Trump de până acum ) și apropierea tot mai mare a Pakistanului de China, pun mari probleme.
De ce? Simplu! Doctrina MAGA - pe care Trump o urmează - spune că SUA nu are nevoie de aliați și de alianțe pentru propria securitate. Ei cred că securitatea regională dominată de SUA, o industrie readusă în țară, o armată puternică care poate respinge un atac extern asupra țării și înțelegeri comerciale unde SUA are excedent comercial - sunt suficiente pentru prosperitatea și securitatea națională, fără a depinde de securitatea altor țări. Iar alianțele pot fi păstrate doar dacă SUA ies în câștig!
Ce obține SUA și care sunt mizele pe America de Sud?
🎯 Militarizarea Mării Caraibelor. Care deja a început. Deja SUA au acolo 8 nave de război și mai multe tipuri de avioane, capabile să lovească multe ținte din regiune.
🎯Venezuela, Cuba, Nicaragua și Brazilia vor fi primele ținte ale administrației americane. În Venezuela deja a început, în Brazilia deja sunt proteste alimentate de SUA care deja au impus restricții și taxe mari. Vom vedea și alte sancțiuni, proteste și operațiuni militare.
🎯Argentina, Columbia, Peru, Bolivia și Chile ( poate chiar și Panama ) vor începe să primească masiv investiții americane, stimulente economice și acorduri comerciale favorabile. Acestea au un istoric de colaborare cu SUA și vor fi punctul de plecare, fiind țări prietene. Condiția impusă de Trump pentru Canalul Panama, acum câteva luni, a fost doar începutul.
🎯Mexicul - aici depinde cum va juca. Deja Trump suplimentează forțele militare la graniță și cere acordul pentru ca armata americană să poată efectua lovituri împotriva cartelurilor mexicane. Până acum Mexicul a refuzat, cerând colaborare între cele două țări, nu renunțarea la suveranitate. Dar Trump vrea aici baze americane și punctul zero al noii strategii.
🎯Anumite țări sunt deja sprijinite militar sau economic de Rusia și China : Venezuela, Cuba, Nicaragua, Brazilia, Panama. Confruntarea SUA - China se va muta aici, în următoarea perioadă.
Ce obține SUA?
🎯Chile, Bolivia și Argentina au 60% din rezervele globale de litiu ( baterii și energie ).
🎯Peru și Chile sunt cei mai importanți producători de cupru.
🎯Brazilia și Cuba au cele mai mari rezerve de nichel.
🎯America de Sud are rezerve uriașe de cobalt și petrol.
🎯 Brazilia deține zăcăminte uriașe de pământuri rare, încă neexploatate. SUA pot fi investitorul strategic, cu o conducere prietenă ( poate așa se înțeleg și sancțiunile impuse de Trump în ultimele luni ). Problema e că pentru operaționalizarea acestora ( extracție și rafinare ) ca să poată înlocui China, ai nevoie de minim 5-6 ani. Dar aici ai aproape 30% din rezervele globale.
Cine pierde?
🔻Europa. Care va trebui sa ii faca fata Rusiei cu propriile resurse. Iar Rusia va profita de retragerea americana. Poate anumite țări, precum Polonia, inca vor mai primi sprijin. Dar asta doar pentru că au investit masiv în apărare. Dare e cu poate!
🔻Taiwan, Filipine, Coreea de Sud și Japonia, care vor trebui să îi facă față Chinei și Coreei de Nord. China isi va extinde și mai mult bazele în Marea Chinei de Sud și va folosi blocada navală pentru a intimida și a convinge țările din regiune. Plus, normal, programele economice.
🔻Groenlanda și Canada, unde Trump va continua acțiunile de destabilizare.
Cine câștigă? SUA, Rusia și China!
România trebuie să se înarmeze. Rapid! Și să își construiască parteneriate strategie și alianțe în Europa, plus Turcia. Totul se schimbă cu o mare viteză!
PS gândiți-vă că în Franța și în UK situația politică e una complicată. Dacă ne trezim mâine acolo cu guverne care vor renunța la Ucraina sau la apărarea zonei de est? Avem nevoie de o strategie! Urgent! Rusia va profita de orice mișcare!
Las mai jos și câteva linkuri!


